Depasita de prezent

Depasita rau de tot as putea spune. Pai cum de ce? Am aflat si eu aseara ca exista un campionat mondial de gaming profesionist! Am urmarit pe Eurosport2 Carolina Core (USA) vs Berlin Allianz (GER) in prima semifinala a campionatului mondial. Pardon? Asadar este un sport si se da si pe tv! Ma intreb cum sunt cantonamentele? Se strange gasca intr-un apartament, leaga calculatoarele in retea si da-i batalie pana nu mai poti? Eventual mai suna cate o mama din cand in cand, ii raspunde managerul echipei si-i spune ca fiul e in sesiune de pregatire si nu poate sa vorbeasca acum. Apoi o roaga respectuos sa revina in afara orelor de antrenament argumentand ca nici Mutu nu iese din teren ca sa vorbeasca cu parintii. Nu sunt impotriva jocurilor pe computer. Am jucat si eu nopti intregi NFS, Max Payne sau Counter Strike. Nu mai pomenesc de batranele Warcraft sau Heroes! Imi amintesc ca in perioada NFS unul aducea proiectorul de la munca, altul laptopul iar noi eliberam un perete pe care sa proiectam imaginea... deh... sa fie senzatiile mai tari. Dar nu stiam ca practicam un sport si ca am fi putut ajunge campioni mondiali! Totul era numai un amuzament... sau poate nu... Si cand ma gandesc ca premiul pentru locul intai este de 500.000 $... Wow, sa-l ia dracu de tenis... probabil asa o sa-mi raspunda copilul peste cativa ani.

Emotipeople

Am primit leapsa de la Monica. Si tare mi-e greu sa asociez oamenii cu emoticoane, pentru ca eu ii asociez cu melodii. Dar o sa ma straduiesc. - Cred ca emoticonul asta il impartim draga Monica. Nici eu mi te pot imagina altfel pe mess. Mai ales cand faci o prostioara de a ta (bineintentionata in ce ma priveste). - Asta e Vali Iancu, prietena mea care iubeste calculatoarele ca dracu tamaia si care ma suna sa ma intrebe ce trebuie sa faca pentru asta sau pentru ai'lalta. - Mihoc toata ziua. Numai ea rade de se scutura spatiul virtual si ma molipseste si pe mine cu voia ei buna. Mi-as dori sa-mi rada mai des in preajma. - Ruxi... Nu pentru ca ar fi vreo timida ci pentru ca asa zambeste ea. - Asta e Ramon! Pentru ca ajungem sa ne ciondanim si sa ne intepam pe mess si pentru ca nu putem sa urmam sfatul celor de la Parazitii "ridica doar degetul mijlociu" am ales emoticonul asta pentru a ne ura de bine intr-un mod amical. Hai sa aveti o zi buna!

Tza... Tziki (sau prima trecere de frontiera)

Pentru prima data in viata mea am trecut granita Romaniei. La varsta la care altii au vazut jumatate de lume sau jumatate din Europa sau si-au petrecut cel putin un concediu in strainatate, eu eram inca virgina in ceea ce priveste trecerea frontierei. Dar pentru toate exista o prima data. Nu am iesit pana acum din tara pentru ca nu am avut de ce. Deplasari in interes de serviciu n-am avut, concediu propriu-zis n-am avut pana anul acesta si mereu am considerat ca in Romania sunt atatea lucruri minunate pe care nu le-am vazut inca... deci... de ce sa ma duc la altii? Am omis un singur lucru in calculul meu: nu poti compara nimic daca nu cunosti termenii comparatiei. Probabil ca o sa scriu mult timp de acum inainte despre aceasta vacanta. Bucuresti, ora 5:30 AM, ne pregatim de plecare. Sapte oameni si doua masini burdusite de bagaje. Destinatia: Grecia, Nei Pori. Nu dormisem nici macar un minut in noaptea dinaintea plecarii probabil din cauza emotiei. Am incercat sa atipesc in drum spre Giurgiu dar efectul de off-road al drumului m-a tinut treza. In sfarsit dam de o sosea buna... dar imi disparuse tot somnul plus ca rasaritul de soare imi captase atentia. Trec prin vama crispata toata si cu dintii infipti intr-o bucata de piatra (sa-mi fie cu noroc). Gata suntem in Bulgaria... Dumnezeu cu mila... In Bulgaria ai doua variante de a te descurca, sa ai in grup pe cineva care sa stie drumul sau sa poti citi alfabetul chirilic, pentru ca indicatoarele scrise in alfabet latin sunt plasate in mod aleator. Si oricum indicatoarele respective te ajuta numai in privinta directiei pentru ca si distantele sunt relative la bulgari. De exemplu indicatoarele spre Sofia ne-au dat urmatoarele date: София 240, София 209, София 226, ... de unde si reactia fireasca "Ba, noi mergem cu spatele?" Culmea indicatoarelor a fost atinsa la intoarcerea spre Romania cand, intr-o intersectie dintr-o localitate am descoperit un indicator care indica Ruse 217 km si imediat dupa intersectie un alt panou pe care scria Ruse 204 km?!?!?! Printre hohote de ras isteric am decis ca in Bulgaria strazile sunt foarte late... cam de vreo 13 km de late! Tot in Bulgaria se lucreaza la soseaua de centura a Sofiei, motiv pentru care traficul este deviat prin oras... oras in care iar nu exista indicatoare... dar exista limba gimnastica si translatorul universal Radu: Radu: Gospodin! "Gospodinul" se intoarce spre noi! Radu: Dobredien! Gospodinu': Dobredien! Radu: Pernik? (adica varianta scurta pentru "In ce directie merg spre Pernik?) Urmeaza o serie de explicatii in bulgara insotita de gesticulari vagi din care eu nu am inteles absolut nimic, dar Radu care stie cuvintele cheie gen semafor, intersectie, stanga, dreapta, a aflat ca la al doilea semafor trebuie sa facem dreapta apoi sa mergem tot inainte. Absolut corect! Dupa ce ne-am aflat pe drumul cu pricina am vazut si indicatorul de Pernik! Traiasca Bulgaria! In alta ordine de idei sa stiti ca treaba cu afirmativul si negativul la bulgari e cat de poate de reala. Adica daca ei zic da... dau din cap a negatie si viceversa. Stateam eu linistita in masina intr-o benzinarie cand constat ca posesorul unei masini pe care o blocasem umbla la portbagaj. Ii fac semn ca ii facem loc imediat iar el da din cap a negatie si zice ceva ce mie mi-a sunat a "No problem!". Deh... poate vroia sa ia ceva din portbagaj numai... cand colo el se suie la volan si porneste motorul... Na belea! In rest despre Bulgaria.... drumurile nitel mai bune decat la noi, peisajul superb si impresia generala de tara nelocuita. Ce-i drept datele gasite de mine spun ca tara lor e cam jumatate din Romania iar populatia se ridica la numai 8 milioane.... pe cand noi suntem 2 milioane numai in Bucuresti. Intr-un fel imi pare rau ca am traversat Bulgaria in goana masinii. Crestele muntoase (cu varfuri de peste 2900 m) mi-au deschis pofta de explorare. In alta ordine de idei legendele jefuitorilor de turisti mi-au taiat toata pofta. Poate altadata cand se mai imbunatateste imaginea turistica. Singurii jefuitori care ne-au iesit in cale au fost politistii care ne-au lipsit de 15 euro pe motiv de viteza... fara chitanta evident. Jaf la drumu' mare dom'le! Episodul urmator... Grecia!

Aventura...

Acest post al Monicai mi-a amintit de o anumita perioada din viata mea. Acea perioada pe care am denumit-o "Club Aventura" nu dupa activitatile pe care le prestam ci dupa emisiunea la care lucram. A fost poate cea mai frumoasa perioada din viata mea. Am trecut prin niste experiente pe care altfel nu as fi avut ocazia sa le traiesc si am cunoscut niste oameni deosebiti de la care am avut foarte multe lucruri de invatat. Povestea a inceput simplu. Un coleg mi-a propus sa lucrez la o emisiune care sa trateze turismul extrem. Abia iesita dintr-un alt proiect de natura n-am stat mult pe ganduri si am zis DAAAA! Prima parte a emisiunii s-a concretizat in 4 episoade filmate in Muntii Fagaras. Acolo l-am cunoscut pe Relu. Am invatat de la el o groaza de lucruri legate de munte, de supravietuire, tehnici de escalada, de asigurare etc. etc. Cel mai important lucru pe care l-am invatat a fost: "Nimic nu e imposibil atata timp cat lupti pentru asta si iti folosesti creierasul". M-am convins un an mai tarziu cand am ajuns pe Varful Negoiu (al doilea ca inaltime din Romania) - EU, ULTIMA GAINA DIN APROZAR! A doua parte a emisiunii s-a desfasurat in Gorj alaturi de echipa Salvamont in frunte cu Sabin Cornoiu. Ce mi-au vazut ochii atunci nu au mai vazut nici pana astazi: canioning, rafting, scufundari... De la domnul Cornoiu am invatat respectul pentru natura si responsabilitatea in cadrul echipei. Nu cred ca ar exista vreun teambuilding in lumea asta care sa fixeze in mine mai puternic aceste notiuni. As putea sa povestesc ore in sir dar fara folos. Cred ca totul se rezuma la noroc in cele din urma. Norocul de a intalni oameni deosebiti care sa iti impartaseasca din experienta lor. Si atunci nimic nu ar fi greu... doar frumos... extrem de frumos...

Jungla urbana

Ieri, dupa ce am scris despre ursul criminal, profund revoltata de idee, mi-am amintit cat mi-am dorit eu sa pot lucra din nou in mijlocul naturii. Si dezgustata de gandul ca am ramas blocata intre jegurile betonate ale Bucurestiului, am iesit in balcon la o tigara. Cred ca nicotina a fost liantul gandurilor si observatiilor. Noi oamenii suntem de-a dreptul orbi sau in cel mai bun caz purtam ochelari de cal. Pentru ca nu observam ce se mai afla in jurul nostru. De multe ori nu observam nici macar oamenii daramite restul fiintelor care isi duc existenta in preajma noastra. O sa spuneti ca stiti ce animale sunt in Bucuresti: caini, pisici, tantari, muste si gandaci de bucatarie... si anumiti vecini. Nimic mai corect! Dar... doar atat? Ei bine nu! Sa o luam pe linute:

- porumbeii - pur si simplu s-au inmultit ceva de speriat. De la cele 3 perechi pe care le crestea vecinul in copilaria mea, acum am ajuns la un stol. Si-au facut cuiburi prin crapaturile blocului, pe langa pervazele ferestrelor de la casa scarii, sub stresini sau chiar prin balcoanele oamenilor. Pisoiul ii privea odinioara cu pofta, acum ii priveste numai cu nostalgia zilelor in care mai putea sa ii sperie. Acum se sperie el cand doarme linistit in balcon si il trezeste brusc un falfait de aripi. - Bu-hu.... e prietena mea din adolescenta. Sincer nu stiu daca e tot ea sau vreo progenitura, dar cuibul il are in acelasi loc: intre bucatile de perete exterior cazute de la scara 2, undeva pe la etajul 4. E o bufnita pe care am vazut-o numai de vreo doua ori cand o spionam a la Animal Planet. E cam greu insa sa urmaresti cu binoclul o pasare in zbor... si noaptea. - tot aici in Pantelimon, in afara de vrabii, gugustiuci si porumbeii mai sus mentionati, mai poti sa auzi mierle cantand. Ce-i drept se fac auzite destul de rar, in general dupa ploaie, dar sunt aici! - pe balconul plin de flori al tatei si-a gasit cuib, la etajul 8 al blocului... un greiere. Cum se lasa seara il apuca cantatul... si o tine asa pana in zori de zi. Daca iesi in balcon si aprinzi lumina se opreste. Cand pleci insa o ia de la capat. Nu am reusit sa descopar unde s-a ascuns... dar il ascult in fiecare seara. - pe balcoanele de la bucatarie, respectiv sufragerie precum si la geamul camerei mele isi au casa trei frati. Tata zice ca sunt frati si trebuie sa il cred pe cuvant pentru ca el ii cunoaste de mai mult timp. Sunt trei paianjeni care si-au tesut panza fiecare pe cate o fereastra. Tata ii urmareste cum isi refac panza in fiecare seara, cum intind firele si le ancoreaza, cum le intaresc si cum se aseaza la panda dupa aceasta munca zilnica. Eu mai arunc cate o privire, fascinata de precizia si agilitatea lor, dar pastrez distanta dintr-o arahnofobie incontrolabila. - pe lacul din parcul IOR a inflorit o frumoasa comunitate de rate salbatice si lisite (daca nu ma insel). Va recomand peisajul primavara cand au bobocei mici si pufosi. - in Herastrau sunt veverite. - Piticu se plangea de lilieci.

Si cred ca as mai gasi exemple dar trebuie sa plec si ramane articolul nepostat! Care e ideea? Ca exista un lant trofic din care si animalele de noi facem parte. Ca daca undeva in acest lant exista o neconcordanta sau o ruptura echilibrul se strica. Ca adaposturile noastre urbane nu au eliminat fauna ci doar au limitat-o. Exista specii care s-au adaptat la viata de oras si specii care au nevoie de salbaticie pentru a trai. Asa cum cei mai multi dintre noi au nevoie de civilizatie pentru a trai. Sa nu uitam insa ca depindem de restul animalelor asa cum si ele depind de noi.

Ursul criminal

Daca mai vad o stire despre ursul criminal de la poalele Tampei o iau razna. Poate gresesc comentand abordarea colegilor din presa, dar de data asta este prea mult pentru mine. Sa zicem ca m-am obisnuit... sau mai bine ca am acceptat stirile despre violuri, crime si talharii. Pot sa inteleg fascinatia unora pentru latura intunecata a naturii umane. Nu pot insa sa inteleg aceasta personificare a ursului in criminal. Adicatelea, nu mai merg stirile despre oameni criminali... iaca avem un urs criminal. Ceea ce implica dupa parerea mea constientizarea uciderii... din partea ursului! Hai sa fim seriosi! Un urs a ucis un om nu este o stire... este selectie naturala, cel mai puternic castiga. Si fara o pusca la indemana omul nu a avut nici o sansa. Un urs in mijlocul Brasovului - nici asta nu mai e stire de foarte multa vreme. Toata lumea cunoaste povestea ursilor gunoieri. O stire ar fi absenta rezervatiilor in Romania sau reducerea habitatelor naturale. Ursul nu a atacat un om pentru ca s-a cerut razbunare in consiliul padurii. A atacat pentru a supravietui, a coborat in oras pentru ca in micul spatiu in care trebuie sa supravietuiasca nu mai gaseste mancare sau pentru ca in oras hrana este mai usor de gasit. Alta stire ar fi ca romanii nu fac deosebirea intre un animal salbatic si unul domestic. Lipsa de minima educatie in stiintele naturii este formidabila. Un urs care a venit pana in inima orasului dupa mancare este infometat si periculos nu docil si prietenos dupa cum cred toti cei care ii filmeaza sau le dau de mancare la tomberoane. Si nu va linge mana care i-a dat o felie de salam (cum face un caine) ci o va smulge cu totul. Pentru ca este un animal salbatic. Si exemplele pot continua. Asa ca hai sa nu aratam cu degetul un animal care si-a pastrat intinctele de supravietuire ci mai bine sa observam ce greseli am facut noi in fata naturii.