27 dresses

Ati vazut filmul? E vorba despre o tipa care e tot timpul domnisoara de onoare si care ajunge sa detina nu mai putin de 27 de rochii inghesuite toate intr-un dulap care sta sa explodeze. Ei bine, despre mine era vorba! N-am adunat inca 27 de rochii, sunt numai 4 deocamdata dar sunt pe drumul cel bun. Totul a inceput anul trecut cand s-a gandit sa se insoare frate-meu. Nu a fost prima nunta la care participam, mai primisem invitatii, pe unele le onorasem pe altele nu, dar odata cu prima nunta din familie s-a spart borcanul cu insuratei. Anul asta am fost la 2 nunti si urmeaza in curand a treia, la care sunt si domnisoara de onoare. Pentru 2009 am deja invitatii pentru alte patru... deocamdata. Culmea e ca mie imi plac nuntile, evident ale altora. Imi place emotia mirilor si a familiilor, bucuria oaspetilor, imi plac momentele vesele sau lacrimogene. Ocazional mai scap si eu cate o lacrima si-mi trag nasul intrebandu-ma cum ar fi nunta mea. Dar cand vad ce nebunie este inainte de o nunta si ce mai urmeaza si dupa imi trece orice gand legat de un asemenea eveniment fericit. Problema mea e ca nuntile au ajuns un eveniment dedicat invitatilor si nu mirilor. Si incep sa ii inteleg pe cei care isi iau jumatatea de mana si fug din tara prin Las Vegas sau Hawaii numai ca sa aiba parte de o nunta fericita si de un moment special in viata lor. Asa ca savurez ipostaza de domnisoara de onoare si incep sa strang cele 27 de rochii. Deja ma pregatesc sa investesc intr-un dulap mai spatios si ma gandesc in ce tara o sa fug cu alesul meu cand o fi sa ma marit.

Will I choose water over wine and hold my own and drive?

Niciodata nu mi s-a potrivit mai bine cantecul asta. Acum insa... muaaah!... imi vine ca o manusa. Trebuie sa imi tin nervii in frau si sa nu ma pierd cu firea. Momentul pe care l-am asteptat de o viata intreaga se apropie cu repeziciune. Numai ca trebuia sa fie cel mai fericit moment... si se transforma in cosmar. (Nu, nu ma marit! Terminati cu prostiile astea ca incep sa ma enervez). Ca sa n-o mai lalai atata... imi iau masina! Da, e momentul sa imi iau masina. Anul trecut pe vremea asta eram sigura ca voi avea o Skoda Fabia (model nou sau vechi nu mai conta). Inca mai cochetam cu ideea de second-hand. Intre timp, numeroasele ghinioane avute (inclusiv cel cu Tico care a facut plici la 2 zile dupa ce l-am luat in primire) m-au facut sa imi schimb unghiul de abordare. Vreau masina noua ca sa pot sa ucid pe cineva in mod justificat in caz ca se strica ceva dupa cele 2 zile de euforie. Dupa ce am studiat oferta de la Skoda am zis pas cu lacrimi in ochi. Pretul final depasea bugetul cu vreo 2000 de euro... soooo next! Dupa explicatiile primite de la tata referitoare la avantajele financiare ale masinii de fabricatie romaneasca, ramasesem la Sandero. Si eram foarte fericita cu aceasta varianta. Dar m-a mancat undeva sa le zic colegilor de birou si au inceput comentariile "Aaaaaaa cum sa-ti iei Dacie? La banii astia poti sa-ti iei un Clio sau un Hyundai Accent". Asa ca m-am uitat si la propunerile lor. Si acum m-am indragostit de Hyundai.Dar nu stiu cat de rentabil e... consum, costuri de intretinere, casco etc. Uooof, decizii, decizii! Asa e omul! Pana acum imi doream 4 roti, volan si frana... acu salivez cand vad geamuri electrice, oglinzi incalzite, scaun si volan reglabil pe inaltime. Niciodata nu esti multumit cu ce ai! PS: Inca mai accept propuneri! :)