27 dresses

Ati vazut filmul? E vorba despre o tipa care e tot timpul domnisoara de onoare si care ajunge sa detina nu mai putin de 27 de rochii inghesuite toate intr-un dulap care sta sa explodeze. Ei bine, despre mine era vorba! N-am adunat inca 27 de rochii, sunt numai 4 deocamdata dar sunt pe drumul cel bun. Totul a inceput anul trecut cand s-a gandit sa se insoare frate-meu. Nu a fost prima nunta la care participam, mai primisem invitatii, pe unele le onorasem pe altele nu, dar odata cu prima nunta din familie s-a spart borcanul cu insuratei. Anul asta am fost la 2 nunti si urmeaza in curand a treia, la care sunt si domnisoara de onoare. Pentru 2009 am deja invitatii pentru alte patru... deocamdata. Culmea e ca mie imi plac nuntile, evident ale altora. Imi place emotia mirilor si a familiilor, bucuria oaspetilor, imi plac momentele vesele sau lacrimogene. Ocazional mai scap si eu cate o lacrima si-mi trag nasul intrebandu-ma cum ar fi nunta mea. Dar cand vad ce nebunie este inainte de o nunta si ce mai urmeaza si dupa imi trece orice gand legat de un asemenea eveniment fericit. Problema mea e ca nuntile au ajuns un eveniment dedicat invitatilor si nu mirilor. Si incep sa ii inteleg pe cei care isi iau jumatatea de mana si fug din tara prin Las Vegas sau Hawaii numai ca sa aiba parte de o nunta fericita si de un moment special in viata lor. Asa ca savurez ipostaza de domnisoara de onoare si incep sa strang cele 27 de rochii. Deja ma pregatesc sa investesc intr-un dulap mai spatios si ma gandesc in ce tara o sa fug cu alesul meu cand o fi sa ma marit.