Viata din cutiile de carton

Noi, oamenii, avem prostul obicei de a aduna diverse. Unii strang bani si ii ingramadesc in conturi. Altii investesc lovelele mai departe in diverse fonduri sau pur si simplu le cheltuiesc. Majoritatea insa strangem amintiri, materializate in diverse obiecte. Recunosc ca eu sunt putin maniaca. Viata mea din ultimii 6 ani se afla depozitata in vreo 8 cutii indesate in balcoane sau prin colturile camerelor (n-am mai pomenit cutiile de dinaintea acestora). Din cele 8 cutii, 4 sunt pline cu mizerii pe care le-am carat dupa mine de la fostul loc de munca, toate evidentele pe care le-am tinut, toate graficele si toate dosarele facute in cei 5 ani in care am lucrat acolo. Ce fac cu toate alea nu stiu. Nu mai folosesc nimanui, nu mai au nici o valoare, dar pentru mine reprezinta mult. Sunt zilele de nemancare si noptile nedormite din tot acest timp... totul bine indesat in cutiile de carton. Apoi urmeaza amintirile personale: betele bateristului de la Cargo din Stufstock 2004, dopul de la sampania de la revelionul din 2006 sau dopul de la vinul baut de ziua mea, caiete cu cantece, casete inregistrate cu noi cantand (fereasca Sfantul sa le auda cineva), toate jucariile primite de la toti iubitii si prietenii mei, flori uscate, bilete si biletele, scrisori si scrisorele si asa mai departe. A! Si Sa nu uitam colectia de flori de mina si cea de pietre adunate de prin toate excursiile mele. Plus cateva cutii cu fotografii. La asta se rezuma viata unui om, la lucruri ingramadite in cutii... iar la final un trup ingramadit tot intr-o cutie. N-am luat inca nici o decizie asupra acestor amintiri care imi sufoca spatiul vital desi de multe ori m-am gandit sa le arunc. Dar cum sa arunc o parte din sufeltul meu? Din cand in cand ma ingrop in cutiile cu pricina si rascolesc prin ele cu un zambet in coltul buzelor. Toate aceste obiecte isi fac datoria si imi aduc in suflet trairile momentelor de demult. Cum as putea sa le arunc atunci?