“Aici ar fi trebuit sa fie pictata o reprezentare a lui Dumnezeu, acum e doar cerul” imi sopti prietena mea. Am ridicat ochii si am privit locul in care ar fi trebuit sa se afle turla bisericii. Ramasitele unui nor colorau albastrul perfect al cerului. Dumnezeirea putea privi acum pana in inima bisericii caci pana si ramasitele turlei se prabusisera cu peste 30 de ani in urma.
In primul episod al proiectului meu personal am mers la ruinele unei foste manastiri numita Chiajna. Legendele locului spun ca locul este blestemat. Biserica a fost bombardata de catre turci inainte de a fi sfintita, fiind confundata cu o cetate din cauza dimensiunilor foarte mari pentru perioada respectiva. Tot in aceast lacas se spune ca ar fi murit din cauza ciumei si Mitropolitul Tarii Romanesti. Oamenii mai spun ca in Dambovita zace clopotul bisericii si ca in noptile cu luna plina i se mai aud bataile lugubre. Noi am auzit numai motoarele avioanelor care se pregateau de aterizare si probabil ca, daca am fi stat putin mai mult, am fi auzit si trenul care trece la numai cativa metri de ruine. De vazut am vazut numai maidanul de gunoaie ce o imprejmuieste, ciorile care si-au facut cuib in locul caramizilor cazute si urmele lasate de oameni pe ziduri (grafitti si arsura unui foc). Din loc in loc cate un somoiog de pene smulse sau chiar un cap de cioara aruncat in prispa bisericii. Sa fie urmele ritualurilor satanistilor care vin noaptea in acest loc? Mai degraba ramasitele unui ospat al cainilor care cauta hrana prin gunoaiele din jur. Nimic paranormal... doar un peisaj trist, foarte trist!
Abandonata de oameni si parca si de Dumnezeu biserica isi asteapta cu tristete si suferinta sfarsitul... oricum ar fi acela: provocat de nepasarea oamenilor sau de urgiile lui Dumnezeu.
In primul episod al proiectului meu personal am mers la ruinele unei foste manastiri numita Chiajna. Legendele locului spun ca locul este blestemat. Biserica a fost bombardata de catre turci inainte de a fi sfintita, fiind confundata cu o cetate din cauza dimensiunilor foarte mari pentru perioada respectiva. Tot in aceast lacas se spune ca ar fi murit din cauza ciumei si Mitropolitul Tarii Romanesti. Oamenii mai spun ca in Dambovita zace clopotul bisericii si ca in noptile cu luna plina i se mai aud bataile lugubre. Noi am auzit numai motoarele avioanelor care se pregateau de aterizare si probabil ca, daca am fi stat putin mai mult, am fi auzit si trenul care trece la numai cativa metri de ruine. De vazut am vazut numai maidanul de gunoaie ce o imprejmuieste, ciorile care si-au facut cuib in locul caramizilor cazute si urmele lasate de oameni pe ziduri (grafitti si arsura unui foc). Din loc in loc cate un somoiog de pene smulse sau chiar un cap de cioara aruncat in prispa bisericii. Sa fie urmele ritualurilor satanistilor care vin noaptea in acest loc? Mai degraba ramasitele unui ospat al cainilor care cauta hrana prin gunoaiele din jur. Nimic paranormal... doar un peisaj trist, foarte trist!
Abandonata de oameni si parca si de Dumnezeu biserica isi asteapta cu tristete si suferinta sfarsitul... oricum ar fi acela: provocat de nepasarea oamenilor sau de urgiile lui Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu