Mogosoaia

Dupa disperarea aproape strigata a manastirii in ruine ne-am indreptat catre gradinile verzi ale Palatului Mogosoaia. Imediat ce am trecut de portile domeniului m-am simtit ca intr-una din povestile pe care le citeam in copilarie. Nu erau castelele maiestuoase ale povestilor europene, dar ma asteptam in fiecare clipa sa apara haiducii in galop nebun, iar din conac sa iasa boierii in incercarea de a se salva. Mi-am revenit insa repede in fire cand am vazut oamenii asezati pe iarba verde. Probabil singurul parc din Romania in care poti sa stai pe iarba. Sau poate aceasta aberanta pretentie de civilizatie se aplica doar in Bucuresti? Nu stiu. N-am putut sa inteleg prezenta unor lucrari de arta moderna in fata cladirilor vechi in stil brancovenesc, dar cine sunt eu sa-mi dau cu parerea? Am apreciat ca nu m-a oprit nimeni sa fac poze si nici sa stau pe iarba. Mi-a placut puzderia de mamici cu carucioare venite la plimbare in parc. Mi-a parut rau ca nu am putut intra in muzeu, dar asta e un motiv sa ma intorc intr-un alt week-end. Morala: o destinatie perfecta pentru o plimbare de duminica. Palatul Mogosoaia se afla la numai 10 kilometri de Bucuresti. Si mie mi-au trebuit doi ani in care am trecut zilnic pe langa el pana sa ajung sa descopar ce frumusete ascunde.

Poarta cerului

“Aici ar fi trebuit sa fie pictata o reprezentare a lui Dumnezeu, acum e doar cerul” imi sopti prietena mea. Am ridicat ochii si am privit locul in care ar fi trebuit sa se afle turla bisericii. Ramasitele unui nor colorau albastrul perfect al cerului. Dumnezeirea putea privi acum pana in inima bisericii caci pana si ramasitele turlei se prabusisera cu peste 30 de ani in urma. In primul episod al proiectului meu personal am mers la ruinele unei foste manastiri numita Chiajna. Legendele locului spun ca locul este blestemat. Biserica a fost bombardata de catre turci inainte de a fi sfintita, fiind confundata cu o cetate din cauza dimensiunilor foarte mari pentru perioada respectiva. Tot in aceast lacas se spune ca ar fi murit din cauza ciumei si Mitropolitul Tarii Romanesti. Oamenii mai spun ca in Dambovita zace clopotul bisericii si ca in noptile cu luna plina i se mai aud bataile lugubre. Noi am auzit numai motoarele avioanelor care se pregateau de aterizare si probabil ca, daca am fi stat putin mai mult, am fi auzit si trenul care trece la numai cativa metri de ruine. De vazut am vazut numai maidanul de gunoaie ce o imprejmuieste, ciorile care si-au facut cuib in locul caramizilor cazute si urmele lasate de oameni pe ziduri (grafitti si arsura unui foc). Din loc in loc cate un somoiog de pene smulse sau chiar un cap de cioara aruncat in prispa bisericii. Sa fie urmele ritualurilor satanistilor care vin noaptea in acest loc? Mai degraba ramasitele unui ospat al cainilor care cauta hrana prin gunoaiele din jur. Nimic paranormal... doar un peisaj trist, foarte trist! Abandonata de oameni si parca si de Dumnezeu biserica isi asteapta cu tristete si suferinta sfarsitul... oricum ar fi acela: provocat de nepasarea oamenilor sau de urgiile lui Dumnezeu.

Pantelimon la ora 1 AM

In Pantelimon noaptea se intampla lucruri ciudate. Se mai fura, se mai urla, se mai canta sau... ce mi s-a intamplat mie. Ma asezasem cuminte la semafor si asteptam verdele. In dreapta mea trage o masina si soferul imi face semn sa cobor geamul. Eu, fata buna, imi scot centura, ma intind dupa manivela si cobor geamul, daca omul s-a ratacit... - Buna seara, ma iertati ca va deranjez. - Nici o problema. - Am o intrebare. - Spuneti. - Stiti ce e ala rododendron? Am clipit de doua ori si m-am uitat la om cu o spranceana ridicata: - Poftim? - Rododendron, stiti ce este? - Da! - Multumesc, zise el facand un semn spre scaunul din dreapta, pusesem un pariu cu ea. In dreapta lui zaresc o tipa incurcata care parca se scuza. - Ea zicea ca oamenii nu stiu ce-i ala rododendron. Multumesc din nou. La revedere! Am izbucnit intr-un ras nebun. Biata femeie, la unu noaptea, in Pantelimon a dat peste mine, una pasionata de natura... altfel avea sanse serioase sa castige pariul.

Escape

Am demarat un nou proiect personal. Nu are inca un nume desi am primit cateva propuneri in care se regasesc cuvintele evadare, scapare, eliberare sau mai indepartatele escape, leaving, freedom etc. Nu m-am decis ce titlu sa poarte proiectul meu, dar in sinea mea ii spun "nici un week-end in Bucuresti". Accept sugestii. Pe scurt... vreau sa fug cat pot de acest oras pe care nu-l prea am la inima. Iar sfarsitul de saptamana este prilejul ideal pentru calatorii si fotografii. Nu trebuie sa ajung in muntii mei dragi sau la Marea Neagra. Sunt suficiente locuri in preajma Bucurestiului, la o distanta relativ mica, in care nu am ajuns, pe care nu le cunosc si care ma asteapta. Primul episod: ruinele manastirii Chiajna si Palatul Mogosoaia. Al doilea episod: probabil ultima sesiune de ski pe Valea Prahovei. Din episoadele urmatoare: Simfonia Lalelor la Pitesti, Muzeul Ceasurilor din Ploiesti, Castelul Iuliei Hasdeu de la Campina. Drum bun!