Roadtrip Romania part 3 - Sighisoara - Sibiu

   Dis-de-dimineata, cam pe la 7 asa (ca sa nu fiu acuzata ca iar incurc dimineata cu pranzul), am fost smulsa din bratele dulci ale somnului de catre o voce pitigaiata care striga in curtea interioara a pensiunii "Doriiiinaaa, Doriiiinaaa!". Am simtit-o pe Mihoc fosgaind in stanga mea apoi murmurand ceva de bine la adresa Dorinei. Degeaba, strigatele nu incetau, asa ca am facut supraomenescul efort de a intinde un picior si a aplica un sut bine directionat ferestrei. S-a auzit un mic "pac" si Dorina s-a estompat in culorile visului care m-a cuprins din nou. Nu pentru mult insa... lu' Mihoc ii fugise somnul si nici eu nu eram prea departe de trezire. Si uite-ne cum la ora 9 noi comandam micul dejun si ne intrebam daca sa ii asteptam cu masa si pe Rodi si Cata. Stomacul ghiortaitor a castigat insa in fata politetii. Sa avem pardon!
   Desi micul dejun si cafeaua au fost cu program extins (pret de vreo ora-doua) cu greu m-am putut dezmetici. Se stie ca trezirea mea inainte de ora 11 echivaleaza cu o declaratie de razboi asa ca sus numita Dorina si neamurile ei pana la a doisprezecea spita inca erau in pericol. Perspectiva unei sesiuni foto in cetate m-a mai imbunat insa, asa ca dupa dezmeticirea si masa coechipierilor l-am incarcat din nou pe Mr. P. cu bagaje si ne-am mutat doua strazi mai sus spre cetate. Experienta mea de Bucuresti m-a facut sa ma panichez pentru o clipa din cauza parcarii. Dar n-a fost cazul. Am gasit imediat loc de parcare si un domn ne-a taxat cu 5 lei pentru intreaga zi. Foarte bine si frumos! Prefer sa platesc si sa nu-mi pierd minute in sir cautand un colt de bordura. Si apoi 5 lei pentru o zi intreaga?!?!? Sa fim seriosi! Mai decent de atat nu se poate!

  Odata ajunsi in cetate timpul a trecut fulgerator. O vizita in Turnul cu ceas, zeci de mii de poze, care mai artistice, care mai turistice (dupa posibilitati si inspiratie), cascat gura la trambitasii care rugau turistii sa nu dea bani cersetorilor, cautat magneti de frigider (fara rezultate notabile) si ....uuuuuu ce terasa am descoperit!!! Pe prispa unei case, invaluita in verdeata, terasa de la Casa Cositorarului parca ne astepta pe noi. Asa ca am amanat plecarea spre Sibiu pret de o cafea si un tiramisu si ne-am rezervat luxul de a explora si interiorul casei. Cafeneaua din interior te coplesea cu atmosfera calda si intima si te indemna sa te intinzi pe pernele divanelor si sa te rasfeti putin cu fotografiile si cu obiectele vintage expuse cu darnicie. Am evitat sa ne bem cafeaua acolo in primul rand atrasi de soarele de pe terasa si in al doilea rand speriati de perspectiva celor doua maini stangi ale mele care ar fi putut modifica in mod neinspirat decorul cu o ceasca varsata. Asa ca ne-am retras alaturi de pisica adormita din veranda, aproape invidiind-o ca are loc sa se intinda pe balustrada. Am aflat ca exista si cazare in acea casuta de poveste. Ce-i drept numai doua camere dar suficient pentru un week-end de poveste cu consortul/consoarta. Hmmm... buna idee! In cele din urma de dezlipim cu greu de terasa de la Casa Cositorarului si urcam cele numaistiucate trepte (desi le-am numarat) pana la biserica si la cimitirul din deal. Poate parea dubios ca am vizitat cimitirul dar monumentele vechi de sute de ani, roase de vanturi si acoperite pe alocuri de muschi si licheni te transpun intr-o alta lume. Si nu ma refer la o lume terifianta gen Thriller ci la lumea pe care decedatii au lasat-o in urma, asa cum arata ea acum cateva zeci sau sute de ani.

   Cu greu ne-am rupt de Sighisoara cu dorinta de a reveni si de a petrece cateva zile in cetate, eventual chiar la Casa Cositorarului. Odata urcati in masina am setat GPS-ul pe Sibiu si umandu-i indicatiile pretioase am parasit Sighisoara in mai putin de trei minute. Mare inventie si GPS-ul asta! Pe drumurile nationale parca ma mai descurc cu indicatoarele existente si cu o harta, dar in localitatile mai mari habar n-am in ce directie sa o iau ca sa ies din oras in directia dorita. Dar Marcel (GPS-ul) ne-a scos imediat din Sighisoara fara nici un ocol, pastrand directia "drept inainte". Minunat! Drumul usor de tara nu era prea circulat dar asta nu ne-a impacientat in prima faza. Un drum liber, mi-am zis, cu atat mai bine! In scurt timp drumul s-a transformat in drum forestier apoi a disparut cu desavarsire sub un morman de piatra de constructie. Hmmm! L-am verificat pe Marcel! Era ok! Am verificat harta! Drumul exista si pe harta! Sa mergem mai departe, zic eu, poate e doar portiunea asta mai proasta! Gresit! Tot drumul era la fel! La un moment da un indicator ne indica Sibiu prin Arpasul de Jos. Gresit din nou! Eu vroiam sa ne intoarcem prin Arpas, asa ca decid sa am incredere in Marcel orice ar fi si sa merg pana la capat pe drumul propus de el. Tot drumul asta mi-a dat insa o idee pentru viitor: un tur pentru a vedea bisericile fortificate din zona Sibiului. Poate in anul urmator.
  Dupa vreo cateva ore am ajuns si la Sibiu osteniti si plictisiti de zdruncinaturile lui Mr. P pe piatra de constructie si ametiti de terifianta viteza de 20 km/h cu care am rulat. Dar Marcel nu ne-a scutit de surprize. Desi il setasem sa ne duca in centrul orasului cu speranta ca voi recunoaste zona, Marcel al meu mi-a sugerat sa fac dreapta printre niste blocuri si in mijlocul unei treceri de pietoni m-a anuntat nonsalant "Ati ajuns la destinatie!". Ptiu Marcele te-ai imbatat! Am intors masina si ne-am intors in bulevard cautand indicatoare. Dupa inca o jumatate de ora de ratacit fara speranta am oprit nervoasa langa un politist:
- Buna ziua! Imi puteti spune cum ajung la o parcare in apropierea centrului vechi! Ma invart de juma de ora pe aici!
   Politistul isi stapaneste cu greu rasul la auzul tonului meu exasperat de femeie la volan pierduta in spatiu si-mi spune bland:
- Domnisoara, aici in intersectie faceti dreapta si in cativa metri aveti si parcarea si centrul vechi!

   "Fi-ti-ar circuitele de ras Marcele!", bomban eu in sinea mea apoi ii multumesc frumos politistului cu un zambet mult mai relaxat. 10 minute mai tarziu ne aflam in Piata Mare, tropaind de nerabdare si cu aparatele foto legate de gat. Am traversat spre Piata Mica, am dat o tura rapida de recunoastere apoi ne-am asezat la o terasa, morti de foame dupa drumul de neimaginat prin Agnita. In tot acest timp reusesc sa dau si de Cecilia si ne ciondanim amical la telefon pe motiv de mult prea multa ospitalitate din partea ei. Mancam, apoi ne punem pe telefonat in cautarea unei pensiuni. Gasim una la cateva minute de piata, o vizionam, ne declaram incantati si pornim in recuperarea masinii. Ei, dar cum sa ajung eu cu masina din parcarea aflata in partea opusa a centrului vechi la pensiune?!?! Slava Domnului, Marcel decide sa-si spele pacatele si ne duce la adresa cu promptitudine pe o serie de stradute pline de sensuri unice pe care nu as mai fi gasit drumul inapoi nici daca as fi mers pe jos cu busola in mana.
   Nu mai conta nimic acum. Ma aflam in Sibiu, orasul sufletului meu, urma sa ma intalnesc cu Cecilia si Andrei si sa-l cunosc pe micutul lor Patrick. Acum puteam sa visez din nou si sa vad oamenii aia atat de faini care m-au invatat ce inseamna dragostea de viata. Ma intorsesem acasa!