Se afișează postările cu eticheta povesti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta povesti. Afișați toate postările

sâmbătă, 20 septembrie 2008

Septembrie

Trist si rece. Nostalgia imi da tarcoale si eu tot incerc sa o gonesc ca pe o musca mare si scarboasa. Mie nu-mi place septembrie pentru ca nu este o luna sincera... cum este iunie, de exemplu. In iunie stii clar ca se apropie vacanta si ca incepe vara. Nu! Septembrie e ipocrit, septembrie e mincinos, septembrie e inselator! Septembrie de liceu Imediat dupa inceperea scolii totul pierdea din farmec. Revederea colegilor palea in fata temelor pe care incepeam sa le primim. Povestile din vacanta se epuizau rapid si discutia se indrepta mai mult catre "da-mi si mie tema la franceza pentru maine". Apoi urmau problemele amoroase. El care nu mai putea suporta tacerea si povestea aventura de vara pe care o avusese pe malul marii cu una de la "dracu cu carti"... dar n-a insemnat nimic pentru ca dupa doua zile ea a trebuit sa plece acasa. Tu care plangeai distrusa pentru ca iubirea vietii tale te-a tradat pentru o fufa. Si invinovatindu-l pe el pentru infidelitatea comisa puteai sa ascunzi mai bine ocheadele cu alpinistul ala puternic de la Sinaia. Ce mai conta ca era cu 10 ani mai mare decat tine... era puternic si senzual... si daca l-ar fi vazut fetele cum se catara pe stanci ar fi murit de ciuda ca a flirtat cu tine. Si pana la urma va desparteati el amintindu-si tandretea de la malul marii si tu pasiunea de la munte si invinovatindu-va unul pe altul. Septembrie de facultate Ploua deja prea mult pentru aceasta luna. Admiterea la facultate ai dat-o pe o ploaie cumplita, primul sarut al colegului din facultate l-ai primit tot intr-o atmosfera ploioasa, vizitele fugare de dupa-amiaza la el acasa tot pe ploaie se petreceau. Evident intotdeauna uitai sa-ti iei umbrela. Si alergai spre casa lui pitindu-te prin tramvaie si pe sub stresini, dar fara rost ca tot murata ajungeai. Motiv suficient pentru a-ti arunca blugii tepeni de apa si a te cuibari in pijamaua lui pufoasa... la care renuntai pentru imbratisarea lui calda si o ceasca aburinda de ciocolata. Ieftina ploaie! Septembrie de om al muncii Te tarasti in fiecare zi spre munca injurand ploaia, masina, traficul si seful care s-a trezit sa faca sedinta la ora asta matinala. Si bineinteles politistii care nu sunt in intersectiile deja blocate. Asculti stirile la radio si injuri si politicienii. Nu de alta dar trebuie sa te descarci inainte sa intri in sedinta pentru ca altfel nu esti proactiv si nici performant in concluzie. La semafor vezi doi liceeni certandu-se in strada si iti amintesti. In intersectie la Romana vezi doi studenti tinandu-se de mana... si iti amintesti. Ai vrea din nou acelasi septembrie din trecut… dar ai un septembrie al tau si numai al tau... un septembrie nou la care nici nu ai visat si pe care nu ti l-ai imaginat niciodata. Un septembrie frumos, plin de amintiri, plin de oportunitati, plin de bucurie.

Asa e septembrie… cu miros de ardei copti, cu frunze colorate, cu amintiri proaspete ca o paine aburinda. Si peste toate cameleonic. Niciodata nu este la fel... pentru nimeni!

vineri, 25 iulie 2008

Povestea firului de iarba

A fost odata... ca daca n-ar fi fost nu s-ar povesti... a fost un fir de iarba. Un fir de iarba obisnuit ca orice alt fir de iarba. Acolo, in lumea lui, lucrurile erau frumoase si simple. Se trezea in fiecare dimineata si ii radea soarelui... iubea soarele, ii fusese de atatea ori alaturi, il ajutase se creasca si il tinea in brate in fiecare dimineata. Iubea si ploaia, era prietena lui cea mai buna, cu picurii ei reci il hranea, il spala si ii alina ranile atunci cand oamenii neatenti il calcau in picioare. Si viata firului de iarba mergea mai departe... ca a oricarui fir de iarba...Veni insa o zi ... o zi obisnuita de vara... cand soarele ardea mai puternic decat in alte zile, iar firul de iarba nu-i cunostea taria. Nu se ascunse de el, doar soarele era prietenul lui, cum ar putea oare chiar soarele sa-i faca rau... Il privi mai departe si ii zambi in fiecare dimineata chiar daca incet, incet se vestejea si fara sa stie ca imbratisarea soarelui il va usca de tot. Dar ploaia stia... Norii de furtuna acoperira soarele si ploaia se revarsa peste pamant. Apa inunda pamantul iar firul de iarba se trezi smuls de la locul lui si purtat departe pe asfaltul orasului... "Iarta-ma!" ii spuse soarele, "n-am stiut ca razele mele te vor usca. Doar ploaia e de vina, ar fi putut sa picure mai des." "Iarta-ma!" ii spuse si ploaia, "nu am crezut ca apele mele te vor ineca. Dar soarele nu trebuia sa straluceasca asa puternic." Firul de iarba nu spunea nimic... iubea si soarele si ploaia...