Povestea firului de iarba

A fost odata... ca daca n-ar fi fost nu s-ar povesti... a fost un fir de iarba. Un fir de iarba obisnuit ca orice alt fir de iarba. Acolo, in lumea lui, lucrurile erau frumoase si simple. Se trezea in fiecare dimineata si ii radea soarelui... iubea soarele, ii fusese de atatea ori alaturi, il ajutase se creasca si il tinea in brate in fiecare dimineata. Iubea si ploaia, era prietena lui cea mai buna, cu picurii ei reci il hranea, il spala si ii alina ranile atunci cand oamenii neatenti il calcau in picioare. Si viata firului de iarba mergea mai departe... ca a oricarui fir de iarba...Veni insa o zi ... o zi obisnuita de vara... cand soarele ardea mai puternic decat in alte zile, iar firul de iarba nu-i cunostea taria. Nu se ascunse de el, doar soarele era prietenul lui, cum ar putea oare chiar soarele sa-i faca rau... Il privi mai departe si ii zambi in fiecare dimineata chiar daca incet, incet se vestejea si fara sa stie ca imbratisarea soarelui il va usca de tot. Dar ploaia stia... Norii de furtuna acoperira soarele si ploaia se revarsa peste pamant. Apa inunda pamantul iar firul de iarba se trezi smuls de la locul lui si purtat departe pe asfaltul orasului... "Iarta-ma!" ii spuse soarele, "n-am stiut ca razele mele te vor usca. Doar ploaia e de vina, ar fi putut sa picure mai des." "Iarta-ma!" ii spuse si ploaia, "nu am crezut ca apele mele te vor ineca. Dar soarele nu trebuia sa straluceasca asa puternic." Firul de iarba nu spunea nimic... iubea si soarele si ploaia...