1001 de nopti sau varianta scurta 10 zile si 9 nopti

Final de an in tarile calde! Ajunsesem acolo unde autostrazile au sase benzi pe sensul de mers iar liftul urca 34 de etaje in 40 de secunde (cronometrate). Mi-am baut cafeaua in balconul de la etajul 34 al prietenelor mele si nu stiam ce sa studiez mai intai: intersectia a carei schema nu o descifrasem in cele trei zile de cand ma aflam acolo, constructiile la care se lucra 24 din 24 in trei ture, oamenii cu vesminte de poveste.... greu sa ma concentrez! Mergeam pe strada si ma trezeam holbandu-ma la oameni (lucru nu tocmai indicat intr-o tara araba chiar daca in cazul Dubaiului oamenii sunt usor mai deschisi). Femeile purtau abaya neagra si aveau capul acoperit cu o tesatura de asemenea neagra. Pe sub abaya se intrezareau haine colorate, blugi pana si pantofi cu toc in timp ce la bratul doamnelor atarna cate un Louis Vuitton veritabil. Pe de alta parte, barbatii erau, dupa cum ar spune o prietena, "imbracati cu asternutul in care au dormit azi-noapte", dar amalgamul civilizatiilor iti ia ochii cu siguranta. Dubaiezii reprezinta numai 10% din totalul populatiei emiratului. Restul sunt indieni, pakistanezi, filipinezi si europeni. Bineinteles fiecare purtand hainele specifice culturii lor. Am fost absolut fascinata de toata aceasta mixtura a culturilor vestimentare si mi-am dorit in fiecare zi sa pot purta un strai arabesc sau un sari indian. Din pacate bugetul nu mi-a permis acest lucru. Ce m-a fascinat a fost respectul pe care arabii il poarta femeilor. Si prin lege au impus acest respect si imigrantilor. In metroul lor exista un vagon special rezervat femeilor, vagon in care barbatii nu au voie sa intre. Cultura lor spune ca femeile pot sta doar in preajma barbatilor din familie. Nu te obliga nimeni ca occidental sa stai izolat, dar daca asta iti doresti... ai tot confortul asigurat. Fii sigura ca nu va fluiera nimeni dupa tine pe strada, desi si arabii se uita dupa femei. Dar modul lor de a te studia apreciativ te va face sa te simti onorata si nu violata din priviri. Ce am apreciat la Dubai este mandria nationala. Pe toate blocurile printuri imense cu fotografia emirului si a printului mostenitor. Pe parbrizurile motocicletelor... fotografia emirului. In mall-uri... fotografia emirului! Si pe buna dreptate. Dubaiul s-a ridicat in cativa ani in mijlocul desertului. Nu spun ca s-a construit din piatra seaca ci s-au investit masiv banii obtinuti din petrol. Dar s-a investit! Dubaiul s-a transformat intr-un templu turistic pentru ca emirul a stiut ca petrolul se va termina intr-o buna zi. Si in urma lui trebuie sa ramana ceva... si acum exista Palm-ul, The World, Burj al Arab, Atlantis, Burj Dubai (mai nou numit Burj Kalifa) si alte minunatii. Noi am avut totul dar probabil ca vom lasa numai desert in urma noastra! Arabii stiu ca turistii platesc bani grei pentru un sejur in Dubai si ii trateaza ca atare. Urechile mi-au fost aproape agasate de zilnicul "Yes, ma'am!" primit de la fiecare om cu care interactionam fie el chelner, lucrator la metrou sau taximetrist. Recunosc ca pana a ajunge in acest rai al serviciilor a trebuit sa trec de bastinasii de la aeroport care imi priveau hainele europene ca pe un potential atac la adresa educatiei lor. Si trebuie sa mai recunosc si ca nu am primit viza in prima faza pentru mergeam in vizita la prieteni (nu turistic prin agentie), sunt femeie si aveam sub 30 de ani... deci... probabil planurile mele nu se rezumau numai la a vizita orasul. Recunosc ca mi-au facut probleme in acest sens... dar dupa ce am vazut rusoaicele cu buricul gol pe principala promenada a orasului le-am inteles atitudinea. Majoritatea dansatoarelor din buric angajate de agentiile turistice sunt... rusoaice! Araboaicele danseaza senzational (asa mi s-a spus) dar niciodata in public. In taberele de la desert safari danseaza rusoaice! Si tot in taberele de la desert safari iti ofera cateva elemente specifice: mancarea traditionala, plimbarile cu camila, tatuajele in henna, dansurile orientale. Nimic iesit din comun probabil, dar lucruri marunte care iti lasa amintiri frumoase din vacanta. Am plecat de acolo cu un imens respect pentru acesti oameni! As vrea sa ma pot intoarce intr-o zi si sa ii cunosc mai bine. Dar pana atunci imi raman amintirile adunate in fotografii.

Turism

Inca o data m-am intors din Grecia cu gura cascata si cu o invidie verde zbatandu-mi-se in vene. Ce-i drept, toti Zeii Olimpului au fost darnici cu peisajul, ca doar era musai sa vaza lucruri frumoase din varful Olimpului. Dar parca cutia Pandorei tot grecii au deschis-o! Si atunci de ce au venit toate nenorocirile in Romania? Ah da, speranta a ramas in cutie. Si cutia e undeva in Grecia probabil. Dar sa trecem mai departe. Daca anul trecut ne-am adunat o gasca de prieteni si am plecat sa exploram Elada, anul acesta lucrurile s-au mai organizat nitel. Mi-am luat in mod regulamentar bilet de la o agentie de turism si am beneficiat de transport cu autocarul (16 ore dus si inca 16 intors), ghid (care a facut toti banii si inca un sac peste pentru toate povestile si intamplarile pe care ni le-a relatat) si o gasca neuniforma de oameni cu care am interactionat mai mult sau mai putin. Sigur este faptul ca am invatat cate ceva despre aceasta tara extrem de interesanta. Grecii stiu sa faca din rahat... atractie turistica! Nu ma refer aici la incredibilele Meteore sau la peisajul fantastic din drumul spre insula Skiatos. Ma refer numai la Cada lui Zeus, izvorul Afroditei si al lui Apollo din valea Tembi sau platanul de 1000 de ani din Paleo Panteleimonas. Ce vreau sa spun? CADA LUI ZEUS Legenda spune ca atunci cand Zeus se intorcea acasa dupa vreo nebunie cu cate o pamanteanca, Hera il mirosea a parfum si se pornea mare scandal in Olimp. Asa ca Zeus a decis sa scape de tipetele nevestii si in drumul lui spre casa se oprea in acest loc pentru o baie rapida. Draguta poveste nu? La fel de dragut si drumul pana la cada cu pricina. Alee cu dale de beton, balustrada si cosuri de gunoi din doi in doi metri. Trebuie sa mentionez ca drumul cu pricina se afla pe valea unui rau, intr-o regiune muntoasa. Tot turistul (indiferent de varsta sau incaltari cu toc de 15) ajunge fara efort acolo in cel mult jumatate de ora. Niiiiice! IZVORUL AFRODITEI SI AL LUI APOLLO Ei bine, Afrodita si Apollo au fiecare cate un izvor in Valea Tembi (fix langa biserica din pestera cu icoana miraculoasa a sfintei Paraschieva, izvorul tamaduitor al aceleiasi sfinte si platanul lovit de traznet din a carui craca cazuta in apa a mai crescut un copac). Draga turistule, daca te vei spala in izvorul Afroditei vei deveni frumoasa ca ea iar daca te vei spala in izvorul lui Apollo vei deveni puternic ca el. Plus de asta ai si un bazar cu suveniruri in zona si parcare pentru autocare. Toate agentiile turistice au acest program inclus in oferta. Peisaj similar la Pestera in muntii Bucegi mai putin povestea vanduta si vaporasul care se plimba 10 metri pe rausorul din zona. Bineinteles noi nu avem nici drumul de acces pentru masina. PLATANUL DE 1000 DE ANI... ... este un PLATAN! Ok, se afla intr-o piateta pitoreasca a unui orasel de munte, ok, se spune ca are 1000 de ani, dar, pentru Dumnezeu, este numai un platan. La fel ca al nostru din Gradina Cismigiu (desi al nostru a trait numai 150 de ani)! Dar se spune ca are 1000 de ani motiv pentru care il gasim in toate brosurile turistice. Si uite asa, un satuc cu 100 de locuitori prospera datorita unui platan si a unei povesti. Atentie! Intentia mea nu este sa critic Grecia sau serviciile. Din contra, felicitari fratilor si poate veniti si pe la noi sa-i invatati pe ai nostri cum se face turism. Pentru ca in "the land of choice" eu voi alege cu siguranta sa ma intorc in Grecia si la anul.

Mogosoaia

Dupa disperarea aproape strigata a manastirii in ruine ne-am indreptat catre gradinile verzi ale Palatului Mogosoaia. Imediat ce am trecut de portile domeniului m-am simtit ca intr-una din povestile pe care le citeam in copilarie. Nu erau castelele maiestuoase ale povestilor europene, dar ma asteptam in fiecare clipa sa apara haiducii in galop nebun, iar din conac sa iasa boierii in incercarea de a se salva. Mi-am revenit insa repede in fire cand am vazut oamenii asezati pe iarba verde. Probabil singurul parc din Romania in care poti sa stai pe iarba. Sau poate aceasta aberanta pretentie de civilizatie se aplica doar in Bucuresti? Nu stiu. N-am putut sa inteleg prezenta unor lucrari de arta moderna in fata cladirilor vechi in stil brancovenesc, dar cine sunt eu sa-mi dau cu parerea? Am apreciat ca nu m-a oprit nimeni sa fac poze si nici sa stau pe iarba. Mi-a placut puzderia de mamici cu carucioare venite la plimbare in parc. Mi-a parut rau ca nu am putut intra in muzeu, dar asta e un motiv sa ma intorc intr-un alt week-end. Morala: o destinatie perfecta pentru o plimbare de duminica. Palatul Mogosoaia se afla la numai 10 kilometri de Bucuresti. Si mie mi-au trebuit doi ani in care am trecut zilnic pe langa el pana sa ajung sa descopar ce frumusete ascunde.

Poarta cerului

“Aici ar fi trebuit sa fie pictata o reprezentare a lui Dumnezeu, acum e doar cerul” imi sopti prietena mea. Am ridicat ochii si am privit locul in care ar fi trebuit sa se afle turla bisericii. Ramasitele unui nor colorau albastrul perfect al cerului. Dumnezeirea putea privi acum pana in inima bisericii caci pana si ramasitele turlei se prabusisera cu peste 30 de ani in urma. In primul episod al proiectului meu personal am mers la ruinele unei foste manastiri numita Chiajna. Legendele locului spun ca locul este blestemat. Biserica a fost bombardata de catre turci inainte de a fi sfintita, fiind confundata cu o cetate din cauza dimensiunilor foarte mari pentru perioada respectiva. Tot in aceast lacas se spune ca ar fi murit din cauza ciumei si Mitropolitul Tarii Romanesti. Oamenii mai spun ca in Dambovita zace clopotul bisericii si ca in noptile cu luna plina i se mai aud bataile lugubre. Noi am auzit numai motoarele avioanelor care se pregateau de aterizare si probabil ca, daca am fi stat putin mai mult, am fi auzit si trenul care trece la numai cativa metri de ruine. De vazut am vazut numai maidanul de gunoaie ce o imprejmuieste, ciorile care si-au facut cuib in locul caramizilor cazute si urmele lasate de oameni pe ziduri (grafitti si arsura unui foc). Din loc in loc cate un somoiog de pene smulse sau chiar un cap de cioara aruncat in prispa bisericii. Sa fie urmele ritualurilor satanistilor care vin noaptea in acest loc? Mai degraba ramasitele unui ospat al cainilor care cauta hrana prin gunoaiele din jur. Nimic paranormal... doar un peisaj trist, foarte trist! Abandonata de oameni si parca si de Dumnezeu biserica isi asteapta cu tristete si suferinta sfarsitul... oricum ar fi acela: provocat de nepasarea oamenilor sau de urgiile lui Dumnezeu.

Pantelimon la ora 1 AM

In Pantelimon noaptea se intampla lucruri ciudate. Se mai fura, se mai urla, se mai canta sau... ce mi s-a intamplat mie. Ma asezasem cuminte la semafor si asteptam verdele. In dreapta mea trage o masina si soferul imi face semn sa cobor geamul. Eu, fata buna, imi scot centura, ma intind dupa manivela si cobor geamul, daca omul s-a ratacit... - Buna seara, ma iertati ca va deranjez. - Nici o problema. - Am o intrebare. - Spuneti. - Stiti ce e ala rododendron? Am clipit de doua ori si m-am uitat la om cu o spranceana ridicata: - Poftim? - Rododendron, stiti ce este? - Da! - Multumesc, zise el facand un semn spre scaunul din dreapta, pusesem un pariu cu ea. In dreapta lui zaresc o tipa incurcata care parca se scuza. - Ea zicea ca oamenii nu stiu ce-i ala rododendron. Multumesc din nou. La revedere! Am izbucnit intr-un ras nebun. Biata femeie, la unu noaptea, in Pantelimon a dat peste mine, una pasionata de natura... altfel avea sanse serioase sa castige pariul.

Escape

Am demarat un nou proiect personal. Nu are inca un nume desi am primit cateva propuneri in care se regasesc cuvintele evadare, scapare, eliberare sau mai indepartatele escape, leaving, freedom etc. Nu m-am decis ce titlu sa poarte proiectul meu, dar in sinea mea ii spun "nici un week-end in Bucuresti". Accept sugestii. Pe scurt... vreau sa fug cat pot de acest oras pe care nu-l prea am la inima. Iar sfarsitul de saptamana este prilejul ideal pentru calatorii si fotografii. Nu trebuie sa ajung in muntii mei dragi sau la Marea Neagra. Sunt suficiente locuri in preajma Bucurestiului, la o distanta relativ mica, in care nu am ajuns, pe care nu le cunosc si care ma asteapta. Primul episod: ruinele manastirii Chiajna si Palatul Mogosoaia. Al doilea episod: probabil ultima sesiune de ski pe Valea Prahovei. Din episoadele urmatoare: Simfonia Lalelor la Pitesti, Muzeul Ceasurilor din Ploiesti, Castelul Iuliei Hasdeu de la Campina. Drum bun!

Astenica

M-a pocnit primavara fix in moalele capului. In prima faza mi-a aplicat o paranoia bine fixata si cu tendinte de agravare. Pe scurt, am senzatia ca toata lumea are ceva cu mine. Uneori imi trece si atunci ma intreb de ce e toata lumea asa amabila... ce vor de la mine, haaaaa? Cum spuneam paranoia! Pe langa aceasta manifestare mai exista cateva altele! Cum ar fi tendintele agresive. Adica vreau sa ii bat pe toti. Pentru ca, in mod evident, toti au ceva cu mine. Citeste mai sus pentru lamuriri (pe scurt: paranoia). Si daca toate aceste manifestari nu ar fi fost de ajuns, a mai aparut una care ma ingrijoreaza rau de tot: ceva in subconstientul meu vrea sa ma indragostesc. Dar nu oricum! Nu vrea doua iesiri la un suc si o partida buna de sex! Nuuuu! Vrea fluturasi in stomac, cap in nori, sms-uri cu multi :* la final si surprize simpatice. Motiv pentru care atentia imi este atrasa de orice potential looooooser (profilul masculin cel mai apreciat de spiritul de jertfa al masochistei din mine). Ptiu drace, nu-i a buna! Vreau sa vina vara mai repede! Sau sa vina printul ala afurisit pe calul lui alb si sa ma scape de balaurii de loseri. Dar la cum mi-e mie norocul, vorba unei colege, printul e in stare sa-mi lase vorba: "Spuneti-i lu' Diratzian ca am trecut pe aici!"