27 dresses

Ati vazut filmul? E vorba despre o tipa care e tot timpul domnisoara de onoare si care ajunge sa detina nu mai putin de 27 de rochii inghesuite toate intr-un dulap care sta sa explodeze. Ei bine, despre mine era vorba! N-am adunat inca 27 de rochii, sunt numai 4 deocamdata dar sunt pe drumul cel bun. Totul a inceput anul trecut cand s-a gandit sa se insoare frate-meu. Nu a fost prima nunta la care participam, mai primisem invitatii, pe unele le onorasem pe altele nu, dar odata cu prima nunta din familie s-a spart borcanul cu insuratei. Anul asta am fost la 2 nunti si urmeaza in curand a treia, la care sunt si domnisoara de onoare. Pentru 2009 am deja invitatii pentru alte patru... deocamdata. Culmea e ca mie imi plac nuntile, evident ale altora. Imi place emotia mirilor si a familiilor, bucuria oaspetilor, imi plac momentele vesele sau lacrimogene. Ocazional mai scap si eu cate o lacrima si-mi trag nasul intrebandu-ma cum ar fi nunta mea. Dar cand vad ce nebunie este inainte de o nunta si ce mai urmeaza si dupa imi trece orice gand legat de un asemenea eveniment fericit. Problema mea e ca nuntile au ajuns un eveniment dedicat invitatilor si nu mirilor. Si incep sa ii inteleg pe cei care isi iau jumatatea de mana si fug din tara prin Las Vegas sau Hawaii numai ca sa aiba parte de o nunta fericita si de un moment special in viata lor. Asa ca savurez ipostaza de domnisoara de onoare si incep sa strang cele 27 de rochii. Deja ma pregatesc sa investesc intr-un dulap mai spatios si ma gandesc in ce tara o sa fug cu alesul meu cand o fi sa ma marit.

Will I choose water over wine and hold my own and drive?

Niciodata nu mi s-a potrivit mai bine cantecul asta. Acum insa... muaaah!... imi vine ca o manusa. Trebuie sa imi tin nervii in frau si sa nu ma pierd cu firea. Momentul pe care l-am asteptat de o viata intreaga se apropie cu repeziciune. Numai ca trebuia sa fie cel mai fericit moment... si se transforma in cosmar. (Nu, nu ma marit! Terminati cu prostiile astea ca incep sa ma enervez). Ca sa n-o mai lalai atata... imi iau masina! Da, e momentul sa imi iau masina. Anul trecut pe vremea asta eram sigura ca voi avea o Skoda Fabia (model nou sau vechi nu mai conta). Inca mai cochetam cu ideea de second-hand. Intre timp, numeroasele ghinioane avute (inclusiv cel cu Tico care a facut plici la 2 zile dupa ce l-am luat in primire) m-au facut sa imi schimb unghiul de abordare. Vreau masina noua ca sa pot sa ucid pe cineva in mod justificat in caz ca se strica ceva dupa cele 2 zile de euforie. Dupa ce am studiat oferta de la Skoda am zis pas cu lacrimi in ochi. Pretul final depasea bugetul cu vreo 2000 de euro... soooo next! Dupa explicatiile primite de la tata referitoare la avantajele financiare ale masinii de fabricatie romaneasca, ramasesem la Sandero. Si eram foarte fericita cu aceasta varianta. Dar m-a mancat undeva sa le zic colegilor de birou si au inceput comentariile "Aaaaaaa cum sa-ti iei Dacie? La banii astia poti sa-ti iei un Clio sau un Hyundai Accent". Asa ca m-am uitat si la propunerile lor. Si acum m-am indragostit de Hyundai.Dar nu stiu cat de rentabil e... consum, costuri de intretinere, casco etc. Uooof, decizii, decizii! Asa e omul! Pana acum imi doream 4 roti, volan si frana... acu salivez cand vad geamuri electrice, oglinzi incalzite, scaun si volan reglabil pe inaltime. Niciodata nu esti multumit cu ce ai! PS: Inca mai accept propuneri! :)

Over the rainbow

Urasc starile de trecere de la un capat la celalalt al curcubeului. Sa va explic! Mai pe romaneste asta inseamna "ce-ar fi fost daca...". Ei bine, cu aceasta simpla intrebare spectrul se schimba. Unda verde a singurantei de sine se transforma in rosul indoielii "oare n-ar fi fost mai bine daca...". Si cu fiecare intrebare aparuta din neant simti toate culorile curcubeului dandu-ti tarcoale si zugravindu-ti universuri paralele in care ai fi putut trai daca la un moment dat ai fi luat o alta decizie. Vad deja vreo doua persoane care se gandesc la o chestiune amoroasa. Alte trei se gandesc la profesia pe care o am si doar o singura fiinta se gandeste la pasiunile pe care le-am abandonat. Dar nimeni nu intuieste ce mi-a generat cu adevarat aceasta stare. Ei bine e vorba de FJSC! Nu sariti ca ma explic imediat. Ei bine, nu mi-e dor de facultate, cel putin nu de cea din perioada studentiei mele. Acum nu stiu ce s-a mai schimbat, stiu numai ca o parte din cei pe care i-am putut numi PROFESORI nu mai sunt in facultate. Pe cei veniti in locul lor nu ii cunosc. Asa ca nu vreau sa arunc cu pietre. Vreau numai sa imi amintesc de profesori ca Mihai Dinu, Ana Maria Teodorescu (AMT pentru noi marea gloata a studentilor), Arie Matache, Cristian Parvulescu. Si vreau sa-mi amintesc si de cei ce ne pastoreau pe la seminarii si nu numai: Madalina, Toni (zis si Moni Totoc), Bradut, George. Si ma intreb cum ar fi fost viata mea daca as fi studiat in biblioteca pana la sfarsitul anului IV si nu as fi fugit in transeele meseriei pentru a ma intoarce numai la examene. As fi fost mai buna in meseria mea? Mai dezamagita decat sunt? Mai puternica? Sau poate nu as fi avut sansa de a acumula tot ce am acumulat pana acum? Nu stiu... e numai un alt univers paralel. Dar imi doresc ca cineva sa mi-l poata descrie.

Deeeeeeci

Sa nu mai aud in viata mea comentarii malitioase la adresa femeilor care pleaca cum pompa dupa ele din benzinarie. A facut-o si Massa pe circuitul de la Singapore si el se lupta pentru titlul de campion mondial. Si a mai luat si un mecanic dupa el, exact pe ala de tinea de pompa. Asa ca... ne antrenam pentru Formula 1! Care e problema? :))

Iubesc...

Nu iubesc dom'le nimic! Ma doare in cur de toti si toate! Nu asta e senzatia generala? Ah, nu?! Pai cum nu? La dracu si m-am straduit! Si pe deasupra mai vine si Monica cu leapsa asta! Da recunosc! IUBESC! Uneori chiar mai mult decat as vrea. Alteori mai putin decat pot! Intotdeauna inutil! Si totusi iubesc! E de ras? E de rusine? Sau poate trist? Nu stiu! Dar iubesc in felul meu stupid, romantios si total iresponsabil... - oamenii care zambesc sincer - serile cu gasca indiferent de activitatea desfasurata sau de locatie - momentele comunicative din familie (incredibile prin raritatea lor) - apusul de soare... daca se poate asortat cu creste de munti, foc de tabara, cantec din chitara, un cort si o imbratisare calda - surprizele simple - "road trippin with my two favourite allies" - drumul liber cand sunt la volan - muzica in orice imprejurare, la munte si la mare, dar mai ales cand sunt la volan - caii - pursange, martoage sau gloabe - ghioceii, brandusele si macii - "iubesc ploile, iubesc cu patima ploile, innebunitele ploi si ploile calme, ploile feciorelnice si ploile dezlantuite femei" - prima ninsoare (cu conditia sa nu tina mult) - privirea si zambetul care imi genereaza stoluri migratoare in stomac - zilele in care am chef sa scutur chitara de praf si sa cant - oamenii care ma fac sa fiu mai buna Iubesc prea multe ca sa le pot enumera asa dintr-o rasuflare. Important e ca inca mai pot sa iubesc toate aceste lucruri, situatii si oameni... sper sa ramana totul asa.

Septembrie

Trist si rece. Nostalgia imi da tarcoale si eu tot incerc sa o gonesc ca pe o musca mare si scarboasa. Mie nu-mi place septembrie pentru ca nu este o luna sincera... cum este iunie, de exemplu. In iunie stii clar ca se apropie vacanta si ca incepe vara. Nu! Septembrie e ipocrit, septembrie e mincinos, septembrie e inselator! Septembrie de liceu Imediat dupa inceperea scolii totul pierdea din farmec. Revederea colegilor palea in fata temelor pe care incepeam sa le primim. Povestile din vacanta se epuizau rapid si discutia se indrepta mai mult catre "da-mi si mie tema la franceza pentru maine". Apoi urmau problemele amoroase. El care nu mai putea suporta tacerea si povestea aventura de vara pe care o avusese pe malul marii cu una de la "dracu cu carti"... dar n-a insemnat nimic pentru ca dupa doua zile ea a trebuit sa plece acasa. Tu care plangeai distrusa pentru ca iubirea vietii tale te-a tradat pentru o fufa. Si invinovatindu-l pe el pentru infidelitatea comisa puteai sa ascunzi mai bine ocheadele cu alpinistul ala puternic de la Sinaia. Ce mai conta ca era cu 10 ani mai mare decat tine... era puternic si senzual... si daca l-ar fi vazut fetele cum se catara pe stanci ar fi murit de ciuda ca a flirtat cu tine. Si pana la urma va desparteati el amintindu-si tandretea de la malul marii si tu pasiunea de la munte si invinovatindu-va unul pe altul. Septembrie de facultate Ploua deja prea mult pentru aceasta luna. Admiterea la facultate ai dat-o pe o ploaie cumplita, primul sarut al colegului din facultate l-ai primit tot intr-o atmosfera ploioasa, vizitele fugare de dupa-amiaza la el acasa tot pe ploaie se petreceau. Evident intotdeauna uitai sa-ti iei umbrela. Si alergai spre casa lui pitindu-te prin tramvaie si pe sub stresini, dar fara rost ca tot murata ajungeai. Motiv suficient pentru a-ti arunca blugii tepeni de apa si a te cuibari in pijamaua lui pufoasa... la care renuntai pentru imbratisarea lui calda si o ceasca aburinda de ciocolata. Ieftina ploaie! Septembrie de om al muncii Te tarasti in fiecare zi spre munca injurand ploaia, masina, traficul si seful care s-a trezit sa faca sedinta la ora asta matinala. Si bineinteles politistii care nu sunt in intersectiile deja blocate. Asculti stirile la radio si injuri si politicienii. Nu de alta dar trebuie sa te descarci inainte sa intri in sedinta pentru ca altfel nu esti proactiv si nici performant in concluzie. La semafor vezi doi liceeni certandu-se in strada si iti amintesti. In intersectie la Romana vezi doi studenti tinandu-se de mana... si iti amintesti. Ai vrea din nou acelasi septembrie din trecut… dar ai un septembrie al tau si numai al tau... un septembrie nou la care nici nu ai visat si pe care nu ti l-ai imaginat niciodata. Un septembrie frumos, plin de amintiri, plin de oportunitati, plin de bucurie.

Asa e septembrie… cu miros de ardei copti, cu frunze colorate, cu amintiri proaspete ca o paine aburinda. Si peste toate cameleonic. Niciodata nu este la fel... pentru nimeni!

Depasita de prezent

Depasita rau de tot as putea spune. Pai cum de ce? Am aflat si eu aseara ca exista un campionat mondial de gaming profesionist! Am urmarit pe Eurosport2 Carolina Core (USA) vs Berlin Allianz (GER) in prima semifinala a campionatului mondial. Pardon? Asadar este un sport si se da si pe tv! Ma intreb cum sunt cantonamentele? Se strange gasca intr-un apartament, leaga calculatoarele in retea si da-i batalie pana nu mai poti? Eventual mai suna cate o mama din cand in cand, ii raspunde managerul echipei si-i spune ca fiul e in sesiune de pregatire si nu poate sa vorbeasca acum. Apoi o roaga respectuos sa revina in afara orelor de antrenament argumentand ca nici Mutu nu iese din teren ca sa vorbeasca cu parintii. Nu sunt impotriva jocurilor pe computer. Am jucat si eu nopti intregi NFS, Max Payne sau Counter Strike. Nu mai pomenesc de batranele Warcraft sau Heroes! Imi amintesc ca in perioada NFS unul aducea proiectorul de la munca, altul laptopul iar noi eliberam un perete pe care sa proiectam imaginea... deh... sa fie senzatiile mai tari. Dar nu stiam ca practicam un sport si ca am fi putut ajunge campioni mondiali! Totul era numai un amuzament... sau poate nu... Si cand ma gandesc ca premiul pentru locul intai este de 500.000 $... Wow, sa-l ia dracu de tenis... probabil asa o sa-mi raspunda copilul peste cativa ani.