sâmbătă, 2 august 2008

Ursul criminal

Daca mai vad o stire despre ursul criminal de la poalele Tampei o iau razna. Poate gresesc comentand abordarea colegilor din presa, dar de data asta este prea mult pentru mine. Sa zicem ca m-am obisnuit... sau mai bine ca am acceptat stirile despre violuri, crime si talharii. Pot sa inteleg fascinatia unora pentru latura intunecata a naturii umane. Nu pot insa sa inteleg aceasta personificare a ursului in criminal. Adicatelea, nu mai merg stirile despre oameni criminali... iaca avem un urs criminal. Ceea ce implica dupa parerea mea constientizarea uciderii... din partea ursului! Hai sa fim seriosi! Un urs a ucis un om nu este o stire... este selectie naturala, cel mai puternic castiga. Si fara o pusca la indemana omul nu a avut nici o sansa. Un urs in mijlocul Brasovului - nici asta nu mai e stire de foarte multa vreme. Toata lumea cunoaste povestea ursilor gunoieri. O stire ar fi absenta rezervatiilor in Romania sau reducerea habitatelor naturale. Ursul nu a atacat un om pentru ca s-a cerut razbunare in consiliul padurii. A atacat pentru a supravietui, a coborat in oras pentru ca in micul spatiu in care trebuie sa supravietuiasca nu mai gaseste mancare sau pentru ca in oras hrana este mai usor de gasit. Alta stire ar fi ca romanii nu fac deosebirea intre un animal salbatic si unul domestic. Lipsa de minima educatie in stiintele naturii este formidabila. Un urs care a venit pana in inima orasului dupa mancare este infometat si periculos nu docil si prietenos dupa cum cred toti cei care ii filmeaza sau le dau de mancare la tomberoane. Si nu va linge mana care i-a dat o felie de salam (cum face un caine) ci o va smulge cu totul. Pentru ca este un animal salbatic. Si exemplele pot continua. Asa ca hai sa nu aratam cu degetul un animal care si-a pastrat intinctele de supravietuire ci mai bine sa observam ce greseli am facut noi in fata naturii.

Niciun comentariu: